Absorbtia fortelor

Distribuția și echilibrarea forţelor ocluzale într-un sistem parodontal integrat 

 

Autori:

               Sef Lucrari Dr. Ion Bogdan Teodor Georgescu

               Dr. Carmen Georgescu

               Dr. Liliana Osain Georgescu

 

Conceptia actuala

  Conform conceptiei actuale fortele ocluzale (FO) sunt absorbite in parodontiu printr-un efect de amortizare in spatiul dento- parodontal datorita unei mobilitati a dintelui in alveola osoasa.

  FO este transmisa osului alveolar prin intermediul continutului alveolei (lichide, tesut elastic) si disipate in os (bloc osos plin) acesta fiind considerat a avea o rezistenta suficient de mare ca sa reziste FO.

  Exista mai multe ipoteze care incearca sa explice aceasta absorbtie a FO:

–     ipoteza tensiunii ligamentare;

–     ipoteza franei hidraulice (Wesky si Körber);

–     ipoteza aparitiei unor forte simetrice, simultane si egale de presiune si tractiune pe lama alveolara (Leriche);

–     ipoteza deformarii elastice a osului;

–     ipoteza absorbtiei FO prin tixotropie declansand o franare vascoasa.

  Toate aceste ipoteze sunt tributare unei conceptii nebiologice in care parodontiul este considerat un sistem mecanic, lipsit de reactie, un fel de suspensie hidroelastica de la automobil care intr-o varianta superioara ar putea fi asistata de calculator.

Fig. 1

Sectiuni prin osul mandibular de vaca

Fig.2 Lama alveolara compacta si tabla externa a mandibulei

Fig.3 Trabecule osoase

 

     

                                  Fig. 4                                                                          Fig. 5

 

    

                Fig. 6                                                                       Fig. 7

    

                 Fig. 8                                                                                    Fig. 9

    

                Fig. 10                                                                              Fig. 11

    

               Fig. 12                                                                                   Fig. 13

    

                Fig. 14                                                                                     Fig. 15

Fig. 16

Fig. 17

Schemă bloc a parodonţiului în concepţia actuală (sistem mecanic lipsit de reacţie)

În toate ipotezele cunoscute nu se ia în considerare controlul FO.
FO este absorbită în parodonţiu prin efecte hidroelastice, tixotropice, de presiune şi tensiune cunoscute.
 
1.Subsistemul de forţă– reglajul FO de către sistemul
nervos (SN): intensitatea FM (mărime vectorială), direcţie şi punct de aplicaţie al forţei, timp de acţiune, pauză, frecvenţă, secvenţa mişcărilor. Intre comandă (cu predicţie) şi execuţie există un defazaj motiv pentru care este nevoie de o compensare prin amortizare.
2.Subsistem de amortizare– reglaj la nivelul spaţiului dento-parodontal.
3.Subsistem de dispersie şi disipare– descărcarea forţei se face în totalitatea osului maxilar.
 
Parodonţiul trebuie să primească o FO care să fie întotdeana mai mică decât capacitatea de amortizare şi rezistenţă a aparatului de amortizare.

 

 

Sisteme – systema – synestanai

 

Notiunea de sistem apare in secolul al XVIII-lea.

  In anii 1930 notiunea de sistem capata sensul folosit astazi (sistem respirator, locomotor, nervos, excretor, etc.) si apare teoria generala a sistemelor (Bertalamphy)

  Sistem= ansamblul organizat pe baza unui principiu format din “functie si structura de executie” (abstracta) – denumirea sistemului este data de functia sa pentru ca functia determina structura.

  Sistemele pot fi:

– artificiale

– naturale:

  simple

  cu autoreglare – sisteme vii

  Sistemele vii sunt sisteme inteligente (prelucreaza informatia), negentropice, neliniare, cu autoreglare, autoprogramare, autoregenerare, etc.

 

Reprezentarea schematica a sistemului de absorbtie al FO in parodontiu, dupa conceptia actuala

 

   Socul ocluzal este amortizat in spatiul dento-parodontal.

   FO remanenta este transmisa osului in toate directiile  si consumata (disipata) in os.

   Sistemul nu poate functiona fara lichid care trebuie evacuat in afara lamei alveolare.

   s= spatiu de deplasare (0.15 mm)

   In realitate, osul alveolar nu are o rezistenta care sa se opuna efectiv FO.

 

Reprezentarea schematica a sistemului real de absorbtie al FO

 

  Tabla externa a osului maxilar este extrem de rezistenta, iar lama alveolara este extrem de subtire, practic nu opune nici o rezistenta.

   Trabeculele alveolare arata ca niste fire de par, osul maxilar pare gol pe dinauntru.

   Tabla externa face corp comun cu lama alveolara la marginile alveolei, reprezentand incastrarea grindei, reprezentata de dinte, compacta alveolara si ligament.

Model al distributiei fortelor intr-un sistem similar (podul) celui real

  Cei doi stalpi trebuie sa aiba o rezistenta mult mai mare decat a grindei, egala cel putin cu forta totala, FO.

   Grinda la capetele de asezare pe stalpi are rezistenta minima, iar la mijloc efortul este maxim. Din aceasta cauza grinda se ramforseaza cu un arc (arcada).

   FO = tara podului.

 

  Intrucat FO nu este inertiala, ci apare ca efect al unui impuls (i=inertie/timp=m·v) este nevoie de un sistem de amortizare ca sa nu se rupa grinda.

   Stalpii preiau greutatea grinzii, iar sistemul de amortizare preia efectul impulsului care are ca raspuns un efect de incovoiere a grinzii si tractiunea la capetele grinzii.

Schema bloc a parodontiului in conceptia actuala (sistem mecanic lipsit de reactie)

  Parodontiul primeste o forta FO care este intotdeauna mai mica decat rezistenta alveolei ceea ce nu corespunde realitatii, iar aparatul de amortizare parodontal (cuprins in spatiul dento-alveolar) este supradimensionat.

Schema bloc a sistemului parodontal in  conceptia biologica (sistem inteligent integrat)

1.     Subsistemul de forta – reglajul FO de catre sistemul nervos (SN): intensitatea FM (marime vectoriala), directie si punct de aplicatie al fortei, timp de actiune, pauza, frecventa, secventa miscarilor. Intre comanda (cu predictie) si executie exista un defazaj motiv pentru care este nevoie de o compensare prin amortizare.

2.     Subsistem de amortizare – reglaj la nivelul spatiului dento-parodontal.

3.     Subsistem de dispersie si disipare – descarcarea fortei se face in totalitatea osului maxilar.

 

 

 

 

Model comportamental al sistemului masticator

  Sistem inteligent si integrat in care S.N. are un rol central.

  Este format din suma subsistemelor parodontale, plus cavitatea orala avand ca finalitate (functie) masticatia.

  Dintele + parodontiul formeaza unitatea morfo-functionala care impreuna cu antagonistul alcatuieste unitatea de masticatie.

 

Concluzii

Conceptia actuala care considera parodontiul un sistem mecanic lipsit de reactie este depasita si insuficienta pentru explicarea functionarii sistemului parodontal.

Parodontiul este mai mult decat gingia, osul alveolar, ligament, cement, deoarece feedback-urile parodontale se inchid la distanta in organism, depasind cu mult aceste structuri.

Sistemul de preluare al FO pe suprafata alveolei, considerat valabil in prezent, nu corespunde realitatii deoarece compacta alveolara nu are rezistenta necesara. Conform noii ipoteze FO este preluata intr-un sistem grinda cu stalpi in care:

 

–      Grinda = dinte + compacta alveolara;

–      Stalpi = osul maxilar.

Momentul maxim de forta este la marginea alveolei – la incastrarea grinzii pe stalpi.

Intregul sistem de forte se inchide si se descarca in baza maxilarului.

Dintele si parodontiul reprezinta unitatea morfo-functionala a sistemului masticator, S.N. avand un rol central de reglaj:prin predictie, comanda, control, corectie si intrerupere FO.

Orice perturbatie pe buclele de reactie, la orice nivel, disfunctioneaza sistemul putand produce parodontopatia.

Disfunctia unui sistem viu produce modificari de troficitate care vor reduce capacitatea de cicatrizare, regenerare, precum si imunitatea locala nespecifica si specifica. Parodontiul devine astfel vulnerabil la agresiunea florei microbiene, oportuniste din cavitatea orala.
 
Acest concept a constituit premiza pentru realizarea metodei de tratament prin modularea raspunsului imun, cu VSD, asociat cu antibiotice, avand ca efect reducerea procesului infectios parodontal.
 
Examinand structura osului maxilar la bovine si la om, se constata ca ipotezele privind modalitatea de „absorbtie” a fortelor ocluzale (FO) in parodontiu, pornesc de la o premiza falsa si anume:
 
A. Compacta cribriformaa alveolei propriuzise s-a considerat ca are o grosime si o rezistenta mult mai mare decat in realitate si astfel functia parodontala a fost supraevaluata calitativ si cantitativ. I s-a atibuit calitatea de ”absorbtie”a FO, cand in realitate parodontiul „amortizeaza”FO si le transmitemai departe maxilarelor unde FO sunt „distribuite si echilibrate”.Cantitativ, parodontiul a fost supradimensionat, FO fiind considerate a avea valori foarte mari. In realitate, sistemul nervos (SN) controleazaFO.
 
B. Se considera ca alveola ar fi sustinuta(inconjurata) de os spongios, iar FO ar fi echilibrate prin disiparea lor intr-o structura de rezistenta tip „fagure”.In realitate, compacta externa a maxilarului si septul interdentarsunt atasatela marginea si chiar pana aproape de jumatatea inaltimii alveolei,pe care o ranforseaza formand un inel de rezistentaastfel incat se realizeaza o structura de rezistenta care echilibreaza FO printr-o constructie de tip „pod”,
 
Daca din punct de vedere morfologicparodontiul sau periodontiul (in jurul dintelui) este format din gingie (de origine ectodermica si mezodermica) si ligament, cement, compacta cribriforma (de origine mezodermica, din sacul folicular), din punct de vedere functional, sistemic, parodontiul este mult mai mare, integrat organismului si are trei nivele de reglaj:
 

         a-  Reglajul mărimilor de intrare în sistem- FOsunt comandate de SN, dezvoltate de muşchii masticatori şi exercitate de dintele antagonist.

         b- Amortizarea FO cu şoc şi transmiterea FOla osul maxilar. În parodonţiul propriu-zis, pe suprafaţa internă a alveolei, în zona laterală (parodonţiul funcţional) apar forţe de tracţiune (Ft)şi de presiune (P). Compacta cribriformă are o formă omoloagă dintelui, modelată (rezultată) din echilibrul între Ft a ligamentelor dento-alveolare (spre interiorul alveolei) şi P din interior (prin efectul de pană al dinteluicare micşorează volumul spaţiului alveolo-dentar). Tracţiunea va produce apoziţie osoasă iar presiunea resorbţie osoasă astfel încât compacta alveolară este în zona neutrăde echilibru între P şi Ft. În zona apexială înconjurată de os spongios de mai mică rezistenţă, apar numai forţe verticale de presiune care vor întinde „firul” aşa încât apexul se va modela în funcţie de rezultanta FO în zona apexială, ca mărime vectorială. Distribuţia fibrelor ligamentare intraalveolare din parodonţiul funcţional şi apex confirmă modelul propus.

            c- Distribuţia şi echilbrarea FO în osul maxilar într-o structură de rezistenţă de tip „podcu „pilonii”– compactele osoase externe şi septurile interdentare şi grindă (dintele), iar alveola în secţiune apare ca un „fir” (arcadă)încastrat la capete (la marginea alveolei) în piloni. Alungirea firului depinde de FO care-l încarcă. Descărcarea FO se face în baza maxilarului(ramura bazală mandibulară şi structura de rezistenţă a craniului). Componentele orizontale ale FOsunt echilibrate transversal (vestibulo-oral) prin rezistenţa compactelor externeale maxilarelor iar longitudinal în lungul arcadelor dentare, în cascadă prin punctul de contact: mezial, către arcada antagonistă şi distal către umărul de rezistenţă– tuberculul piriform şi tuberozitatea maxilară. În lipsa dintelui vecin, forţei orizontale i se opune osul spongios de rezistenţă mai mică

Modelul propus de echilibrare a FO confirmă faptul că parodonţiul face parte integrantă din organism şi că îmbolnăvirea lui poate avea şi o cauză sistemică, aşa încât examenul parodontal trebuie să se completeze printr-o investigaţie a întregului organism.